I have to let it go. I care too much, way too much.

L'homme

Suntem fiinte rationale si totusi cateodata nu gandim. Actiunile noastre au intotdeauna repercursiuni si sunt atasate de instincte spontane. La suprafata nu suntem nimic din ceea ce suntem inauntru, iar lumea e prea ocupata sa vada ce se ascunde dincolo de masca. Traim in minciuni si ne hranim cu ele, suntem cu totul detasati de adevar si cu cat il ascundem mai mult, cu atat mai mult ne atarnam sfoara in jurul gatului. Suntem in stare sa aruncam cu pietre in altii, dar cand vine randul nostru, suntem complet nevinovati. Si totusi suntem oameni, chiar fiinte perfecte, dupa spusele lui Da Vinci. Dar ce rost are? In fiecare zi ne izbim de peretii mintii si degeaba. Zidurile sunt prea fortificate pentru a trece cu brio toate ce se nasc intre sutele de incretituri ce isi au locul in cutia craniana. Toti il avem, dar prea putini il folosim.

De ce trebuie sa am tot timpul asteptari? De ce nu pot sa ma astept la nimic? De ce imi pasa? De ce, de ce sunt proiectata asa? Inginerului de sus i-au lipsit cateva piulite. Sunt defecta, ruginita. Ma simt uitata. N-am noroc, ce sa fac.. Arunca pe mine, te rog, o galeata cu noroc sa-mi racoresc balamalele care deja au inceput sa scartaie. Am cuie in creier. Pacat ca nu atrag magneti cu ele. E prea putin fier, si prea mult suflet. Prea mult sentiment, prea multa anxietate. Izoleaza-ma apoi arunca-ma in apa si baga-ma-n priza. Curentul va curge prin mine si atunci voi incepe sa uit..

De ce?

Fumul se ridica incet. Te pierzi cu privirea, dar niciodata in privirea mea. Doua linii neparalele, perspective inverse. Nu vom deveni una niciodata. Drumurile noastre nu se vor intersecta, si ce pacat.. Timp pierdut degeaba, emotii traite fara rost, spasme ale vaselor sanguine... Imi simt inima in gat si ii aud bataile in timpane. Bate degeaba. Vroiam sa-i spun sa se opreasca, dar daca i-as fi zis, s-ar fi oprit de tot si acum probabil m-ai fi vizitat pe patul de spital, perfuzii aninate de vene... As avea nevoie de morfina. Ma doare. Unde-ti sunt cuvintele? Le-ai inecat? Le-ai scuipat? Unde sunt? De ce nu spui nimic? Propozitii din subiect si predicat, nimic mai mult.

Ce pacat, ar fi putut fi, dar e prea tarziu acum. Tu esti acolo, eu aici, probabil n-o sa mai facem schimb de tacere niciodata. Ai avut chibrituri, de ce n-ai aprins o conversatie?